Redirecționați 20% din impozitul pe profit
Potrivit Codului Fiscal, puteți sponsoriza Asociația Sonoro, înregistrată în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă reduceri fiscale, conform Legii nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare, atât în situația în care reprezentați o societate comercială care plătește impozit pe profit, cât și în situația în care reprezentați o microîntreprindere, dacă realizați sponsorizarea până la 31 decembrie 2021, în baza unui contract de sponsorizare, astfel:
- Dacă sunteți o societate comercială care plătește impozit pe profit, sumele aferente sponsorizărilor se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0,75% din cifra de afaceri, respectiv 20% din impozitul pe profit datorat.
- Dacă sunteți o microîntreprindere, puteți sponsoriza Asociația Sonoro, potrivit legii. Sumele aferente sponsorizărilor se scad din impozitul pe venit datorat pentru trimestrul IV, până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe venit datorat pentru acest trimestru. Puteți face sponsorizarea și în trimestrele următoare.
Pentru procedura de direcționare a 20% din impozitul pe profit ne puteți contacta la: dragos@sonoro.org (Ioan Dragoș Dimitriu).